6 idei de coronițe de Paște

Publicat la 20.03.2018. de SPS

Suntem siguri că și vouă vă place să vă folosiți mâinile și creativitatea din când în când pentru a crea diverse decorațiuni simpatice. Așa că ne-am hotărât să vă inspirăm cu câteva idei de coronițe cu care să vă infrumusețați casele, birourile cu ocazia acestui Paște.

Vă trebuie o coroniță simplă de nuiele, câteva crenguțe de gard viu și câteva crenguțe (naturale sau artificiale) de plante deorative albe. Luați crenguțele de gard viu și încolăciți-le în jurul împletiturii de nuiele. Legați-le bine, apoi fixați printre crenguțe și nuiele plantuțele decorative. Puteți adăuga o fundiță colorată pentru un plus.

Tot de la o coroniță de crenguțe plecăm, dar de aceasta dată o umplem cu lalele și frunze decorative. Puteți folosi flori naturale sau artificiale, în funcție de cât vreți să reziste, de preferințele dumneavoastră și așa mai departe.

În toate magazinele găsim acum ouă colorate decorative. Așadar, alegeți unele cât mai ușoare și fixați-le cu bolduri sau lipici într-o coroniță pe care ați îmbrăcat-o deja în ceva verdeață.

3 coronițe din nuiele mai mici și una mai mare. Se împodobesc toate cu floricele, două dintre cele mici se aplatizează și se formează un iepuraș tare simpatic. Îi punem și o fundiță la gât, desigur.

Decupați un cerc din carton și îmbrăcați-l în sfoară. Confecționați un iepuraș din fetru sau din pânză umplută cu vată, niște ciucuri din resturile de ațe pe care le aveți pe acasa, apoi montațile cu lipici sau bolduri pe coroniță. Rezultatul e tare simpatic.

Îmbrăcăm același cerc de carton cu mohair sau altă ață mai groasă și pufoasă, apoi decorăm cu un iepuraș din hârtie (carton subțire) și cu floricele și fundițe cumpărate sau confecționate chiar de noi. Arată foarte drăguț și nu e nimic complicat.

 

Asemănător

Comentarii

Lasă un răspuns

Concurs
Savarină Uriașă - Jamila Cuisine