Cele trei stadii de creștere a aluatului cu drojdie

Publicat la 19.01.2016. de SPS
Tags: SPS,

Pentru majoritatea aluaturilor, o creștere sănătoasă presupune trei stadii. Într-adevar nu este o regulă generală, dar, dacă aveți timpul necesar, nu ezitați. Veți obține preparate frumos crescute, cu o densitate perfectă. Aici nu vorbim despre activarea drojdiei sau despre creșterea din cuptor, ci ne referim la perioada din momentul în care aluatul este frământat, până în momentul de dinainte de copt.

Stadiul 1 de creștere

Prima etapa de creștere a aluatului presupune lăsarea acestuia într-un bol mare. Vă recomandăm să ungeți bolul cu putin ulei. Astfel, în momentul în care drojdia va începe să fermenteze, nu va forma o crustă uscată și va rămâne un înveliș pufos, frumos crescut. Acest stadiu durează 90-120 de minute sau până când aluatul își dublează volumul. La finalul intervalului de creștere loviți aluatul cu pumnul (atenție la suprafața pe care stă vasul), apoi frământați-l din nou, pentru a scoate aerul din el.

Stadiul 2 de creștere

Seamănă cu primul stadiu, doar că vorbim doar de 45 de minute. Apoi, din nou îl lovim cu pumnul și îl lăsăm puțin la odihnit. În momentul în care introducem un deget în el, nu trebuie să își revină la forma inițială. Dacă își revine, îl mai lăsăm puțin în pace, apoi încercăm din nou. Îi dăm forma dorită și așezăm în tava de copt.

Stadiul 3 de creștere

Da. Indicat este ca pentru încă 45 de minute să îl lăsăm să crească în voie. Practic, acum devine pufos în adevăratul sens al cuvântului.

 

0

Asemănător

Comentarii

Lasă un răspuns

Concurs
Savarină Uriașă - Jamila Cuisine